În ultimii ani, Uniunea Europeană și-a intensificat eforturile pentru a promova un consum mai sustenabil și pentru a reduce cantitatea tot mai mare de deșeuri generate de înlocuirea prematură a dispozitivelor. În acest context, Directiva (UE) 2024/1799 privind dreptul la reparație (Right to Repair) reprezintă un pas important în consolidarea drepturilor consumatorilor și în sprijinirea economiei circulare, prin încurajarea reparării produselor în locul înlocuirii acestora cu unele noi.
Noua reglementare urmărește să faciliteze accesul consumatorilor la servicii de reparații, să stimuleze prelungirea duratei de viață a anumitor categorii de produse și să reducă impactul asupra mediului generat de producția și eliminarea echipamentelor defecte. În același timp, directiva introduce obligații pentru producători și creează un cadru european menit să facă procesul de reparare mai transparent, mai accesibil și mai atractiv din punct de vedere economic.
Deși Directiva a intrat în vigoare la nivelul Uniunii Europene, statul român are obligația de a o transpune în legislația națională până la data de 31 iulie 2026. În lipsa unei transpuneri, drepturile prevăzute de actul normativ nu pot fi valorificate în mod deplin în fiecare stat membru. În continuare, vom analiza modul în care a apărut această inițiativă legislativă, ce produse sunt vizate de noile reguli, ce beneficii aduce consumatorilor și care este situația actuală în România.
Deși Directiva (UE) 2024/1799 a fost adoptată abia în anul 2024, ideea dreptului la reparație nu este deloc una nouă. Ea reprezintă rezultatul unui proces legislativ început cu câțiva ani înainte, pe fondul preocupărilor tot mai mari ale Uniunii Europene privind protecția mediului, consumul excesiv de resurse și cantitatea tot mai mare de deșeuri electronice generate anual.
Punctul de plecare a fost Pactul Verde European (European Green Deal), lansat în 2019, prin care Uniunea Europeană și-a propus să accelereze tranziția către o economie mai sustenabilă. Un an mai târziu, aceste obiective au fost detaliate în Planul de Acțiune pentru Economia Circulară, document care pune accent pe prelungirea duratei de viață a produselor și pe reducerea practicii de a înlocui un bun imediat ce apare o defecțiune. Toate aceste măsuri au pregătit terenul pentru o reglementare dedicată dreptului la reparație.
Astfel, la 22 martie 2023, Comisia Europeană a prezentat propunerea de directivă privind normele comune de promovare a reparării bunurilor. După negocierile dintre Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, textul final a fost adoptat la 13 iunie 2024 sub forma Directivei (UE) 2024/1799. Înainte ca un act legislativ să devină obligatoriu pentru toate statele membre, acesta trebuie aprobat și apoi transpus în legislația națională. Din acest motiv, Uniunea Europeană a acordat statelor membre un termen rezonabil pentru implementarea noilor reguli, astfel încât fiecare țară să își poată adapta propriul cadru legislativ și instituțional.
Contrar percepției că dreptul la reparație se aplică tuturor produselor de consum, Directiva (UE) 2024/1799 are, în prezent, un domeniu de aplicare limitat. Aceasta vizează doar acele categorii de bunuri pentru care legislația Uniunii Europene impune deja producătorilor obligația de a asigura repararea și disponibilitatea pieselor de schimb pentru fiecare service autorizat cum este si iDROID Service din Timișoara.
Printre produsele care intră în sfera de aplicare a directivei se numără o serie de electrocasnice și echipamente electronice utilizate frecvent, precum:
Lista nu este însă una definitivă. Directiva a fost concepută astfel încât să poată include, în viitor, și alte categorii de produse pentru care Uniunea Europeană va introduce obligații privind reparabilitatea prin acte legislative specifice.
Este important de reținut că noul cadru legislativ nu creează, prin ea însăși, obligația de reparare pentru toate produsele existente pe piață. Ea completează legislația europeană deja adoptată și stabilește drepturile consumatorilor și obligațiile producătorilor doar în cazul acelor bunuri pentru care există deja cerințe privind disponibilitatea pieselor de schimb și posibilitatea efectuării reparațiilor. În acest fel, Uniunea Europeană urmărește extinderea treptată a dreptului la reparație, pe măsură ce tot mai multe produse vor fi proiectate pentru a putea fi reparate și utilizate o perioadă mai îndelungată.
Pentru consumatori, unul dintre cele mai importante beneficii este accesul mai facil la servicii de reparații la serviceuri autorizate. Cadrul european urmărește să elimine o parte dintre obstacolele întâlnite în practică, precum lipsa pieselor de schimb, dificultatea de a identifica un reparator sau lipsa unor informații clare privind costurile și condițiile reparației. În același timp, prin încurajarea reparațiilor, consumatorii pot evita achiziționarea unui produs nou, ceea ce poate conduce la economii semnificative, în special în cazul electrocasnicelor și dispozitivelor electronice cu o valoare ridicată.
Beneficiile nu se limitează însă la consumatori. Normele directivei pot stimula dezvoltarea pieței serviciilor de reparații și poate crea noi oportunități pentru atelierele și operatorii specializați. În ceea ce privește România, termenul până la care dispozițiile Directivei (UE) 2024/1799 trebuie transpuse în legislația națională a fost stabilit pentru 31 iulie 2026. La momentul redactării acestui articol, legislația națională de transpunere nu a fost încă adoptată spre nemulțumirea tuturor beneficiarilor.
În lipsa transpunerii, consumatorii nu pot invoca în mod direct prevederile directivei în relația cu producătorii, comercianții sau unitățile de service, întrucât directivele europene, nu produc efecte directe în raporturile dintre particulari. Cu alte cuvinte, drepturile și obligațiile prevăzute de Directiva (UE) 2024/1799 vor deveni efectiv aplicabile în România doar după adoptarea actului normativ de transpunere.
Neîndeplinirea obligației de transpunere nu rămâne însă fără consecințe. Pe lângă posibilitatea declanșării unei proceduri de infringement împotriva României de către Comisia Europeană, în anumite situații, persoanele prejudiciate de neimplementarea Directivei pot solicita repararea prejudiciului de la stat, dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind răspunderea statelor membre pentru încălcarea dreptului Uniunii.
Transpunerea directivelor europene în termenul stabilit nu reprezintă doar o recomandare, ci o obligație care revine fiecărui stat membru. În cazul în care această obligație nu este respectată, Comisia Europeană poate declanșa procedura de infringement, mecanismul prin care verifică și sancționează nerespectarea dreptului Uniunii Europene.
Procedura începe, de regulă, prin transmiterea unei scrisori de punere în întârziere, prin care statului membru i se solicită explicații și i se acordă posibilitatea de a remedia situația. Dacă măsurile adoptate sunt considerate insuficiente sau lipsesc, Comisia poate emite un aviz motivat, prin care solicită în mod formal conformarea cu obligațiile europene. În cazul în care nici această etapă nu conduce la transpunerea directivei, cauza poate fi înaintată Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În anumite situații, în special atunci când este vorba despre netranspunerea unei directive în termenul stabilit, Comisia Europeană poate solicita Curții aplicarea unor sancțiuni financiare încă din prima sesizare. Acestea pot consta într-o sumă forfetară și/sau penalități cu titlu cominatoriu, calculate în funcție de gravitatea încălcării, durata acesteia și capacitatea economică a statului membru.
Dincolo de eventualele consecințe financiare, întârzierea transpunerii produce efecte și la nivel practic. Consumatorii nu beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de directivă, producătorii și operatorii economici nu dispun de un cadru juridic clar privind noile obligații, iar piața serviciilor de reparații rămâne lipsită de instrumentele pe care legislația europeană urmărește să le introducă. În plus, această situație poate genera un nivel redus de predictibilitate atât pentru consumatori, cât și pentru mediul de afaceri.
Chiar dacă termenul de transpunere este depășit, România își poate îndeplini obligațiile și ulterior, prin adoptarea actului normativ necesar. O transpunere întârziată nu înlătură însă riscul declanșării procedurii de infringement și nici consecințele juridice care pot apărea ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Dincolo de obligațiile impuse statului român prin Directiva (UE) 2024/1799, transpunerea acesteia reprezintă o oportunitate importantă pentru dezvoltarea pieței locale de reparații. Service-urile independente, operatorii autorizați și tehnicienii specializați ar putea beneficia de un cadru mai clar, care să susțină extinderea serviciilor de reparare și să răspundă unei cereri tot mai mari din partea consumatorilor.
Întârzierea implementării la nivel național menține însă piața într-o perioadă de incertitudine. Fără reguli clare privind accesul la informații tehnice, disponibilitatea pieselor de schimb și obligațiile producătorilor, service-urile din România nu pot valorifica pe deplin oportunitățile pe care noul cadru european urmărește să le creeze.
Dreptul la reparație nu este doar o măsură de protecție a consumatorului, ci și un mecanism care poate contribui la dezvoltarea unei industrii locale bazate pe servicii, competență tehnică și utilizarea mai eficientă a resurselor. Modul în care România va transpune aceast actul normativ va influența nu doar momentul în care consumatorii vor putea beneficia de noile drepturi, ci și capacitatea sectorului de reparații de a se adapta și de a crește într-o economie europeană orientată tot mai mult către sustenabilitate.
🔎 Până la transpunerea directivei în legislația română, este important ca utilizatorii să fie informați cu privire la drepturile pe care le vor avea în viitor. Urmăriți evoluția acestui subiect pentru a afla când și cum se va aplica efectiv dreptul la reparație în România.
